Vis dulce... sub glasul rotilor de tren

Cateodata e bine sa te rupi de lumea asta care parca te consuma sufleteste pana la limite greu de inteles. Postul asta e ceva de genul...e o eliberare a mea, e modul meu de a spune ca viata nu m-a infrant inca.
Decorul e unul banal..un tren...in jurul nostru peisaje care se pierd in fuga...un vanator cu pusca in sus:P, cateva pasari mai incolo...un avion nevazut, dar pe care cu totii il stim acolo...si ele, ele doua...am sa le dau si numele, pentru ca numele lor e important pentru mine: Andreea si Irina.
Daca m-ai intreba ce e Andreea pentru mine, ti-as raspunde simplu...e un inger, pe care chiar daca nu il am mereu langa mine, il stiu mereu acolo...viata mea a crescut cu ea...si viata mea e mereu frumoasa cu ea langa mine..multi ar spune ca e o iubire ciudata ce ma leaga de ea, si probabil ca au dreptate:):P
In schimb, sub glasul trenului si sub parfumul fumului de tigara, daca m-ai intreba ce e Irina...ooo...as avea o mare dilema:)...trebuie sa-mi revin din socul revederii ei, pentru ca e prea dulce fiinta asta si imi e prea dor de ea...deja..mult prea..dor. Si mi-as dori-o din nou langa mine acum....
Ce ramane in urma trenului: un chip dulce, copilaros, cu niste ochi de inger pierdut....si o fiinta dulce, cu un zambet ce pana si pe mine, rece si deloc afectat, m-a dezghetat din lumea mea, facandu-ma sa ma gandesc numai la ea....