Noi,
Gheorghe Ciuhandu – preşedinte CNC-PNŢCD, primarul municipiului Timişoara,
Mircea Geoană – preşedinte PSD, candidat la Preşedinţia României,
Klaus Iohannis – preşedinte FDGR, propus pentru funcţia de prim-ministru,
Crin Antonescu – preşedinte PNL
Astăzi, 1 Decembrie 2009, la Timişoara, constatăm că, la 20 de ani de la momentul în care aici a izbucnit Revoluţia care ne-a adus libertatea, speranţele şi aspiraţiile celor mai mulţi dintre timişoreni au fost risipite într-o tranziţie fără sfârşit. Astăzi, la 20 de ani de la începutul Revoluţiei, România este o ţară fără un guvern legitim, măcinată de conflicte artificiale, o ţară în prag de colaps economic.
Incompetenţa, reaua voinţă şi jocurile de interese ale celor care deţin în acest moment puterea politică în România se reflectă şi în plan local. Timişoara, considerată pe bună dreptate un model din punct de vedere administrativ, economic, social şi cultural pentru oraşele României, recunoscută ca Pol Naţional de Creştere în documentele oficiale ale statului român, este vitregită în favoarea unor comunităţi conduse de personaje obediente puterii centrale, membre ale grupurilor de interese care gravitează în jurul preşedintelui Traian Băsescu şi al guvernului PDL.
La 20 de ani de la începutul Revoluţiei, timişorenii constată că oraşul lor este mereu pe ultimul loc în ceea ce priveşte interesul puterii centrale, alocarea de resurse pentru proiectele majore şi susţinerea proiectelor de interes municipal.
De aceea, noi, semnatarii prezentului Parteneriat, împreună cu formaţiunile politice pe care le reprezentăm, ne asumăm obligaţia de a împlini aspiraţiile timişorenilor readucând Timişoara acolo unde îi este locul câştigat prin sacrificiu, prin muncă, printr-o administraţie corectă şi eficientă, dedicată interesului public.
Principiile şi obiectivele care stau la baza Parteneriatului pentru Timişoara:
Descentralizarea economică şi financiară;
Depolitizarea administraţiei publice;
Susţinerea tuturor proiectelor de importanţă majoră ale municipiului Timişoara.
Pentru îndeplinirea obiectivelor din Parteneriatul pentru Timişoara, semnatarii hotărăsc următoarele:
1. Susţinerea lui Mircea Geoană în turul II al alegerilor prezidenţiale;
2. Crearea unei majorităţi stabile pentru susţinerea unui Guvern condus de Klaus Iohannis.
ANEXA 1
Proiecte de importanţă majoră pentru municipiul Timişoara:
Acţionariat local CJT – PMT la Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara
Construirea unui drum rapid Timişoara – Cenad
Finalizarea centurii ocolitoare a municipiului Timişoara
Înfiinţarea institutului oncologic Timişoara şi finalizarea clădirii spitalului
Includerea Timişoarei în programul naţional de reabilitare a clădirilor istorice
Transferul în administrarea Municipiului Timişoara din administrarea Ministerului Apărării Naţionale a unor locaţii care, din cauza restrângerii activităţii ministerului, nu le mai sunt necesare
Construirea unei săli polivalente în apropierea stadionului Dan Păltinişanu
Emiterea unei hotărâri de guvern pentru includerea unui teren în proprietatea Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local în vederea extinderii Pieţei de Gros Timişoara în zona Ovidiu Balea
Finanţarea lucrărilor de construcţie a centurii feroviere pentru traficul de persoane şi marfă.
Facilitarea negocierilor între reprezentanţii Municipiului Timişoara şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai CFR în vederea devierii/supraînălţării liniei de tren ce străbate centrul municipiului, producând perturbări majore de trafic urban
Sprijin pentru acoperirea deficitului de teren în vederea reconstituirii precum şi a constituirii dreptului de proprietate
Realizarea unei căi ferate directe Timişoara-Szeged.
PS: Pe blogul lui Lilick aveti declaratii a 3 personalitati marcante, adevaratii reprezentanti ai Revolutiei, ai Timisoarei: Doina Cornea, Ion Diaconescu si Rodica Coposu, sora Seniorului Corneliu Coposu...orice alt comentariu e de prisos...
Ea este Sorina, protejata lui Marcel Ciolacu
Acum 6 zile
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu